Ce frig e la mine în suflet!

Ce frig e la mine în suflet, fără Tine, scump Isuse!
Căci lăsat-am nerostite rugăciunile nespuse,
Deși Tu noaptea mă trezeai să veghez în rugăciune,
Eu mă întorceam la somnul meu, răpus de-a firii slăbiciune.

Ce frig e la mine în suflet, fără Tine, Doamne sfinte,
Căci multe zile au trecut de când nu Ți-am vorbit, Părinte!
Și ce viscol acum bate prin a inimii cămară,
Căci duhuri rele îmi dau târcoale socoteala ca să-mi ceară.

„— Dacă ești un fiu de Rege de ce te porți ca un orfan,
Iar prin multa-ți neglijență, îi faci plăcere lui satan? ! „
O tăcere asurzitoare și o liniște adâncă
Mi se lasă greu pe suflet, căci m-am depărtat de Stâncă...

N-am cuvinte de-apărare, căci sunt, Doamne, vinovat!
Fiindcă în loc de rugăciune am strâns în vas numai păcat.
Azi un gând, mâine o vorbă... rostită în grabă, fără har,
M-au golit pe dinăuntru, de-am ajuns să fiu murdar.

Iată cum ajuns-am, Doamne! Și mă simt așa de rău!
Încât nu pot măcar o clipă să mai port păcatul meu!
De aceea vin la Tine și Te rog să mă primești
Ca un rob neînsemnat în curțile împărătești.

Nu îți cer nici o favoare și nici un dar măcar să-mi dai,
Decât doar să fiu cu Tine nedespărțit pe veci, în rai.
Chiar și-n temniță, și-n boală, nicicând Tu nu mă vei uita,
Fiindcă raiul este acolo unde e prezența Ta!

(17 februarie 2026)